Annual Congress – 2012

Posted on Posted in Congrese

10 – 15 Septembrie 2012, Leueven, Belgia

Congresul Anual EGEA din 2012, organizat de Leuven, a avut încă de la prima întâlnire a participanților un caracter aparte și un aer de sărbătoare. EGEA a avut a 25-a aniversare în același an în care belgienii sărbătoreau 500 de ani de la nașterea lui Gerardus Mercator. Astfel după o scurtă recepție a participanților la locurile de cazare, a urmat deschiderea oficială a congresului în sala de protocol a primăriei orașului, fiind primiți de primarul Louis Tobback, dar marea surpriză a fost reprezentată de urarea de bun venit primită printr-o înregistrare video din partea Președintelui Consiliului Europei, domnul Herman Van Rompuy.

Astfel ceea ce era de așteptat s-a și întâmplat, acesta fiind un congres cu un puternic caracter științific. Workshop-urile au fost organizate de către lectori ai Universității din Leuven și au oferit participanților oportunitatea de a obține 3 credite, fiind considerate școală de vară. Excursiile organizate au fost în directă legătură cu workshop-urile și au fost coordonate de un lector sau asistent al aceleași universități. Pe parcursul zilelor de congres au mai fost organizate patru cursuri (lectures) la care participarea a fost opțională dar la care de fiecare dată sala a fost arhiplină de participanți care au arătat un real interes față de cele prezentate. Și bineînțeles punctul culminant care a fost reprezentat de cursul ținut de Directorul Google Maps și Google Earth, Ed Parsons.

Partea oficială a congresului a fost reprezentată de întâlnirea reprezentanților entităților din regiunea de est (regional meeting) la care m-am bucurat să mă revăd cu persoanele care au participat și la congresul regional estic, la aceeași întâlnire. După aceasta a urmat, în ultima zi a congresului, adunarea generală a tuturor entităților EGEA la care au fost votate unele schimbări în statutul și protocolul de organizare EGEA precum și entitățile care vor face parte începând cu acest an din organizația noastră. Tot la această adunare a fost votat și noul BOE.

Pentru a fi cât mai scurt o să închei spunând înca o dată că acest congres a reprezentat un eveniment de o valoare științifică importantă pentru membrii EGEA și probabil va fi reperul pentru partea ștințifică a oricărui eveniment pentru anii care vor urma. Dar pentru mine a reprezentat și un prilej de bucurie datorită reîntâlnirii cu prietenii din toate colțurile Europei, membri ai acestei deosebite organizații care este EGEA.

Articol realizat de Flavius Sîrbu