Exchange Szeged – Timişoara (I) – 2007

Posted on Posted in Exchange-uri

22-25 martie 2007

Exchange-ul cu Szeged (Ungaria), a fost organizat de către membrii EGEA Szeged în colaborare cu 6 membri EGEA Timişoara şi totodată membri ai asociaţiei Geotim, studenţi ai Universităţii de Vest din Timişoara, la Facultatea de Geografie. Evenimentul s-a desfăşurat pe perioada 22 – 25 martie, în cadrul căruia s-au dezbătut teme legate de Geografia Urbană, Ecologie, GIS şi Geografia Turismului.

Întâi de toate, am început să ne cunoaştem reciproc. Acest lucru nu s-a dovedit a fi dificil, având în vedere timpul pe care aveam sa-l petrecem împreună, discutând despre oportunităţile pe care le avem ca tineri geografi. Colegii noştri de la Szeged ne-au prezentat Centru lor de Studii şi Informaţii, oferindu-ne posibilitatea de a viziona câteva prezentări ale profesorilor maghiari, pe diferite teme ce ne interesau. Apoi a fost rândul nostru de a ne prezenta pe scurt facultatea şi câteva zone turistice interesante din partea de vest a României. Am rămas impresionaţi de vizita făcută la Geokkarie Center, având în vedere faptul că noi nu dispunem de un centru, care să se ocupe special de pregătirea viitoarei noastre cariere de geografi. De asemenea, vizitarea expoziţiei de minerale a fost foarte interesantă, aici am avut ocazia să admirăm şi sa fotografiem mineralele.

Prin această activitate am avut ocazia să cunoaştem sistemul de învăţământ (unul foarte bine organizat) al celor de la Szeged, dar şi să ne cunoaştem reciproc, să cunoaştem mai bine modul lor de a-şi petrece timpul liber şi nu în ultimul rând, să vizităm frumosul oraş Szeged. Am avut parte şi de un tur al oraşului, unde ni s-au arătat clădirile istorice şi religioase din centru şi trebuie să le mulţumim fetelor din Egea Szeged, pentru masa organizată special pentru noi, unde am savurat bucate tradiţionale maghiare.

Deoarece ne-am simţit foarte bine în Szeged, urmează să ne pregătim cum se cuvine pentru returul ce va avea loc în această toamnă.

Articol realizat de Laura Ioniţă

Galerie foto