Pre ERC – “Tim-Kar” – 2011

Posted on Posted in Internaționale

29 – 31 Martie 2011

29 martie 2011

În această zi a început pre-ERC-ul Tim-Kar, organizat de EGEA Timişoara, care a fost un pre eveniment al Congresului Regional Estic. Organizatori au fost Max, Nico, Dorina, Dragana şi cu mine. La acest eveniment au participat 12 persoane din ţări precum Polonia, Rusia, Germania, Slovacia şi Slovenia. În această zi ne-am ocupat cu primirea şi cazarea participanţilor care au sosit pe tot parcursul zilei. La ora 18.00 a avut loc deschiderea oficială a Pre-Erc-ului, la căminul 13 unde au şi fost cazaţi participanţii.

La deschidere am vizionat câteva filmuleţe despre România, Timişoara şi despre activităţile EGEA Timişoara. După aceasta, am luat cina, urmând apoi sa mergem în oraş la un local. Însă nu am stat prea mult pentru că trebuia să ne odihnim pentru ziua următoare.

 

30 martie 2011

După micul dejun, am mers să vizităm oraşul. Am vizitat centrul, am fost la Operă, la Muzeul Revoluţiei, după care am luat prânzul. După masă am venit înapoi la Facultate şi am vizionat o prezentare relizată de colegul nostru Andu despre Timişoara, după care a urmat să arătăm participanților Facultatea şi Biblioteca.

La ora 16:00 a început City Game-ul, în care participanţii au fost împărţiţi în două echipe de câte 6. Cele două echipe urmau să plece de la Facultate şi trebuia să ajungă la Fabrica de Bere, orientându-se prin oraş, trebuiau să răspundă la câteva întrebări despre locurile vizitate. Prima echipă care a ajuns la destinaţie, a parcurs traseul în 2 ore, iar la numai 5 minute a ajuns şi cea dea două echipă. Echipa câştigătoare a avut 145 de puncte faţă de 125 de puncte ale celeilalte echipe. Câştigătorii au primit un rând de bere.

Aici am stat şi ne-am distrat în continuare până pe la ora 22.00.

31 martie 2011

Ultima zi de pre-ERC a fost o excursie, în care am plecat cu toţi de dimineaţa de la ora 7:00, cu destinația Băile Herculane, locul unde avea să se desfăşoare Congresul. Prima oprire a fost la Reşiţa unde am vizitat Muzeul de Locomotive.

După asta ne-am continuat drumul şi următorul loc vizitat au fost Cheile Caraşului la Caraşova. Aici ne-am plimbat prin frumosul peisaj al Cheilor aproximativ 2 ore, având parte și de o vreme foarte plăcută de primăvară. În acest timp am mai vizitat şi o peşteră din zonă. După multe poze ne-am intors şi ne-am continuat drumul spre Herculane.

Ultimul loc vizitat a fost Izbucul Bigăr, unde iaraşi am admirat frumosul peisaj carstic. Aici am împărţit și diplomele de participare. În final am ajuns și la locul congresului, unde ne-au primit organizatorii, participanţii urmând a fi cazaţi la Casa Ecologică. Alături de ei au mai rămas Max cu Dragana, fiind și ei totodata participanți ai congresului, în timp ce Nico, Dorina şi cu mine ne-am întors înapoi la Timişoara mulțumiți de desfășurea acestui eveniment.

Articol realizat de Francisc Szabo

Galerie foto