Tatra Trek eXpedition – 2009

Posted on Posted in Seminarii

10 – 14 Septembrie 2009, Slovacia

Tatra Trek eXpedition a fost unul din evenimentele încărcate de pasiunea comună pentru munte, desfăşurată în EGEA în aceasta vara. Organizatori au fost colegii noştri de la EGEA Bratislava care ne-au oferit o incursiune de neuitat în Tatra Joasă (Nizke Tatry).
Activitatea a avut loc in perioada 10-14 septembrie 2009 si a avut ca scop studierea ariilor protejate si a reliefului din inima Slovaciei. Au participat 17 studenţi din Austria, Cehia, Croatia, Germania, Israel şi România. Din partea entităţii Timişoara au fost doi participanţi: Alexandru Dragan şi Andrei Molnar.
Ca de obicei, drumul spre Slovacia nu a fost tocmai facil de urmat întrucât trenurile noastre dragi ne-au jucat farsă după farsă atingând recordul de 8 ore întârziere. Slovacia ne-a surprins încă de la început prin asemănarea izbitoare cu România: tipologia rurală, formele caselor, căile de comunicaţii, perimetrul construit al oraşelor, magazinele tip cooperativă…
Localitatea turistică de destinaţie, punctul de întâlnire şi de start al expediţiei, satul Donovaly, ne-a dat o altă perspectivă asupra Slovaciei: o staţiune în adevăratul sens al cuvântului, cu dotări complexe, dezvoltată după un plan de amenajare riguros, foarte curată şi accesibilă, chit că este situată în inima munţilor. Odată ajunşi, am fost primiţi cu căldură de organizatori, aceştia prezentându-ne minuţios zona şi planul de bătaie.
Tatra Joasă (Nizke Tatry) este un lanţ muntos situat în Slovacia Centrală, aflat la sud de Tatra Înaltă (Vysoké Tatry), de care este separat prin Valea Váh-ului. Creasta acestui lanţ este orientată vest-est, având o lungime de cca. 80 km. Pasul Čertovica împarte masivul în două părţi, cele mai înalte vârfuri din Nízke Tatry fiind situate în partea de vest cu vf. Ďumbier (2043 m) cel mai înalt punct. Chopok, vecinul său (2024 m), este accesibil printr-un telescaun, fiind locul cel mai vizitat din Tatra Joasă. Alte vârfuri importante sunt Dereše (2004 m) şi Chabenec (1955 m) în partea de vest şi Kráľova Hola (1946 m) la est.

Mai multe arii carstice sunt dezvoltate în calcare şi dolomite la marginile sudice şi nordice ale crestei principale, compusă din granit şi gneiss. Ca peşteri, se individualizează Peştera Liliecilor (Jaskyňa mŕtvych) şi Demänová Peştera de Gheaţă (Demänovská ľadová jaskyňa), ambele deschise publicului.
Cea mai înaltă cascadă este pe cursul râului Brankov lângă Ružomberok – Podsuchá (55 m inaltime) iar cel mai mare lac glaciar este Vrbické, în Demänovská dolina. Munţii sunt dens împăduriţi, fauna lor bogată incluzând urs, lup, şi râs. Pajiştile alpine reprezintă spaţii de habitat pentru caprele negre.

Joi, 10 septembrie, ne întalnim cu toţii în camping-ul din Donovaly, ne cunoaştem şi gustam cateva produse tradiţionale aduse de fiecare. Nu lipseşte răchia şi ciocolata Rom. Ne culcam devreme (pe la 10, la cort) întrucât ştiam ca ziua următoare va fi lungă şi grea.

Vineri, 11 septembrie suntem treziţi puţin dupa ora 6, strângem repede corturile, luăm micul dejun si ne echipăm. Vremea însă, se pare că nu ţine cu noi. Plouă mocăneşte. Neavând încotro, şi ştiind că drumul până la refugiul la care trebuia să ajungem era foarte lung, pornim la drum. Întregul traseu, de aici încolo, avea să strabată Parcul Naţional Tatra Joasă, împărţit într-un mozaic de mici arii protejate.
Nu intrăm bine în pădure şi ploaia se opreşte. Cineva, undeva, vroia ca expediţia noastră să fie o reuşită. Totuşi e umed şi e noroi, mergem cu grijă cu tot bagajul în spate. Străbatem, în traseul nostru, ariile protejate Barania hlava şi Strosy. Facem un prim popas în toată regula la Kecka (1225m) unde şi mâncăm. Orele trec şi continuăm traseul de vârf-şa prin aria protejată Kozí chrbát ajungând, pe la ora 15, pe vf. Prasiva (1652 m). Mai mergem încă o oră şi suntem pe vf. Chochuľa (1753 m) unde luăm şi prânzul.

Observăm, de-a lungul drumului, percepţiile diferite ale studenţilor cu privire la natura, geografie, munte. Şi de această dată ne “înţelegem“ cel mai bine cu cehii şi slovacii. Germanii privesc această tură doar ca pe un simplu hobby, evitând combinarea lui cu studiul geografiei fizice în vreme ce israelienilor totul le este nou, inedit, ceva “pentru prima dată în viaţă”.
Traseul devine deja de uzură, seara se lăsa, ceaţa şi vântul la fel, făcusem mai mult de 21 de km şi eram doar la Latiborska hol’a (1643 m). Mai aveam 6 km până la refugiul Durkova (1751 m), unde avea să dormim. Oboseala îşi spune cuvântul şi grupul se răsfiră pe creastă. Vedem cu greu marcajul de ţăruşi însă ajungem cu toţii cu bine la refugiu. Luăm cina şi adormim adânc, cu toţii, la prici.

Sâmbătă, 12 septembrie ne trezim odată cu lumina dezmierdândă a razelor solare pete conuri de brad, ace de jnepeni şi crestele ciutelor. O luăm din loc repede şi pe la 11 suntem deja pe Chabanec (1955 m) care ne lasă să contemplăm formele naturii aşa cum trebuie ele să fie: pure şi neatinse. Străbatem apoi o şa şi-ajungem pe Pol’ana (1883 m) de unde se vede vestitul Chopok cu ale sale grohotişuri. Când priveliştea e deosebită totul din afara şi din interiorul călătorului e mulţumitor însă asta te poate face să uiţi de drumul lung, aprecierea distanţei şi calcularea timpului. Aşa am păţit şi noi, trezindu-ne printre nori, distingând cu greu, în zare, Chopokul. Avem noroc ca scăpăm de ploaie (deşi avea să vedem mai târziu că dincolo de creastă bătuse puternic grindina) şi poposim la cabana cu acelaşi nume. Luăm prânzul şi aşteptăm să se îmbunătăţească vremea.

Ora 15 ne surprinde în drum spre Dumbier, un drum aranjat de studenţii din perioada comunistă, un comod pavaj de grohotiş. Este dealtfel una din cele mai vizitate arii turistice din Slovacia şi evident, întâlnim o mulţime de turişti străini pe poteci. Odată ajunşi la poalele Dumbierului (2043 m), cel mai înalt vârf din Nizke Tatrz, ne despărţim, unii preferând – obosiţi fiind, să o ia direct către cabană. Noi, ceilalţi, lăsăm bagajele la poale, ne luăm polarele şi pelerinele şi începem ascensiunea, una neaşteptat de uşoară şi scurtă.

Sus, muntele ne primeşte blând, dezvăluindu-ne frumuseţile sale: largi văi glaciare cu-ale lor morene şi grohotişuri, abrupturi şi creste care mai de care mai sprintene şi nori, plafonul alb şi pufos de nori. Tatra e frumoasa!
Chiar înainte de lăsarea întunericului ajungem şi la cabana Stefanika, prilej de a bea un ceai cald, o hrana caldă, de a ne încărca acumulatorii şi de a ne simţi cu toţii bine. Este seara Slovacă, in care cântăm cu toţii cântece de munte din ţara fiecăruia.

Duminică, 13 septembrie ne luăm încet rămas bun de la munţi prin străbaterea unui anevoios drum de 8 ore de coborâre. Ajungem în satul de la poale, Liptovsky Jan, unde ne cazăm, participăm la o prezentare a unui reprezentant al Parcului si asistăm la festivitatea de închidere a evenimentului. Noaptea, în aer liber facem baie în căzi de apă sulfuroasă, tragem concluzii, glumim pe seama păţăniilor…
După un traseu de 65 km în trei zile, cu bătături gigant, oboseală, sete şi foame am concluzionat cu toţii că satisfacţia unei astfel de călătorii întrece orice greutate şi că, oricare ar fi condiţiile, Tatra trebuie vizitată!

Articol realizat de Alexandru Drăgan

Galerie foto