Adunare Generală USR – 2011

Posted on Posted in Activități USR

16 – 18 Decembrie 2011, Predeal

Adunarea generală a studenților din România s-a desfășurat la Predeal, în perioada 16 – 19 decembrie 2011. Scopul adunării a fost: dezbaterea statutului studentului, drepturile și obligațiile acestuia și votarea intrării unor noi asociații în uniune.
Vineri, 16 decembrie, am plecat cu trenul din gara de nord a Timișoarei, la ora 8:00 spre Predeal. Călătoria cu trenul a fost fermecătoare, mai ales când am trecut paralel cu Carpații Meridionali. Pe alocuri se vedeau dâre de zăpadă, iar vârfurile erau acoperite de o pătură de zăpadă. Seara, pe la 18:30 am ajuns la destinație, cu o mică intârziere.
În jur de ora 19:00, am ajuns și la locul de înâlnire și de cazare, unde ne-am cunoscut și cu alți sudenți din țară. Până ne-am cazat, am socializat cu ei și am aflat câte ceva despre Uniunea Studenților din România. Fiind mulți nu am putut să stăm toți în același loc, așa că noi a trebuit să mergem la o altă pensiune, unde stăteau și studenții din Iași.
Ne-am cazat, ne-am aranjat lucrurile, ne-am aranja și noi și am plecat din nou la locul de întălnire pentru a lua cina și a scocializa cu ceilalți colegi din țară. Am cinat și am rămas la un ceai, unde am vorbit, am glumit, am spus bancuri până la 24:00, când am plecat la pensiunea unde eram cazate. Aici cei de la Iași erau adunați în sala de mese, ne-am alăturat și noi lor.
Ne-am prezentat fiecare, cum ne cheamă, de unde suntem, la ce facultate suntem. Suprinzător, cei mai mulți studenți de la Iași erau studenți tot la geografie și îi cunoșteau pe unii dintre colegii noștri mai mari, participând împreună la evenimente EGEA.
După un timp spiritele s-au mai încins și am început să cântăm acompaniați de chitară. Între timp ni s-au alăturat și ceilalți studenți, care erau cazați la alte pensiuni. Unul dintre ei își serba ziua de naștere, așa că i-am cântat și noi un călduros ,,La mulți ani!’’. Distracția a durat până pe la 3:00, când fiecare a plecat la el în cameră.
Sâmbătă, 17 decembrie, la ora 9:00 am luat micul dejun și am aflat programul zilei, precum și unde avea să se țină ședința. După ce am luat micul dejun ne-am întors în cameră, ne-am odihnit și ne-am pregătit pentru prânz și ședința ce urma.
La ora 13:00 am luat prânzul și am plecat împreună cu ceilalți spre locul unde se ținea ședința. Ședința a ținut în jur de 3 ore, unde am dezbătut problemele anunțate și am votat intrarea unor noii asociații în uniune.

După ședință ne-am întors în complexul unde eram cazați, am cinat și ne-am întors în cameră pentru a ne pregăti de party-ul ce urma. Ne-am pregătit și ne-am întors înapoi la restaurant. Party-ul a tinut până la 3:00 dimineața, când restaurantul s-a închis. Noi nu aveam chef de somn, așa că ne-am mutat într-o cameră unde am cântat până la 5 dimineața.

Duminică dimineața am luat micul dejun și rămas bun de la studenții ce i-am cunoscut cu promisiunea că ne vom întâlni și la următoarele adunări generale. Pe la ora 11:00 am părăsit pensiunea și ne-am îndreptat spre gară, de unde am luat trenul înapoi spre Timișoara.

Articol realizat de Merima Rittinger

Galerie foto